Ioana Cuzino

Iată cum poți reda strălucirea obiectelor tale din aur și argint fără să ieși din casă

Tuturor ne plac bijuteriile, în special, femeilor. Majoritatea dintre noi poartă în fiecare zi brățări, mărgele și inele, iar unii dintre noi nu scot niciodată verigheta sau cruciulița de la gât. Din păcate, cu timpul, bijuteriile din aur sau argint își pierd din culoare și luciu, mai ales cele preferate.

Pentru a remedia această situație vă propunem câteva sfaturi pentru dvs. și bijuteriile dvs. Dacă le veți freca cu soluția pe care o propunem, ele vor deveni ca noi.

Pentru a curăța obiectele din aur și argint, aveți nevoie de

-1 lingură de sare
-1 lingură de bicarbonat de sodiu
-1 lingură de detergent de vase
-1 pahar de apă
-folie de aluminiu

Pașii de lucru

1.Încălziți apa (de exemplu, 1-2 minute în cuptorul cu microunde).
2.Puneți o bucată de folie de aluminiu la baza unui vas.
3.Turnați în vas apa fierbinte pe care ați pregătit-o.

4.Puneți și amestecați toate ingredientele (sare, bicarbonat de sodiu, detergent de vase).
5.Puneți bijuteriile în apă și lăsați-le pentru 5-10 minute.
6.Apoi clătiți-le sub un jet de apă caldă și ștergeți-le cu un șervețel.

Acum bijuteriile dvs. vor străluci ca noi!

 

Comentarii

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x